Capcanele PPC-ului în marketing afiliat
3 capcane în care cad majoritatea atunci când vor să facă marketing afiliat prin PPC.
PPC-ul este cea mai rapidă metodă de a genera primul comision în marketing afiliat. Nu ai nevoie de un site, nu ai nevoie în prealabil de o comunitate sau de o audiență. Ai nevoie doar de timp, bani și ceva cunoștințe tehnice (configurarea campaniilor în diverse platforme de publicitate).
Succesul în afiliere nu e însă despre numărul de comisioane generate ci despre rata de profitabilitate. Unei rețele de afiliere nu-i pasă de rata de profit a afiliaților ci de numărul de vânzări generate advertiserilor (comisionul rețelei e același indiferent că afiliatul are 1 sau 99% profit).
Nu e o coincidență că toate concursurile organizate de rețelele de afiliere sunt bazate pe număr de vânzări (ar fi oricum imposibil să fie bazate pe rata de profit), spun doar că acest mecanism exploatează cumva dorința (naturală) oamenilor de a fi pe primele locuri într-un clasament.
Numărul de comisioane generate prin PPC este întotdeauna un vanity metric (adică nu-ți spune mare lucru despre performanță dar îți crește orgoliul și felul în care ești văzut de ceilalți) și trebuie să fii foarte atent să nu cazi în una din următoarele capcane.
Cashflow
Circuitul banilor în marketing afiliat funcționează cu bătaie destul de lungă de timp. Adică banii pe care-i plătești azi la Google pentru a genera comisioane se vor întoarce la tine (cu ceva profit) după o perioadă de minim 60 zile. Comisionul poate fi înregistrat și la 30 de zile de la click + 14 zile perioadă de grație de retur + alte 7-30 zile de plată a comisionului către rețea și rețeaua către tine.
Luând în calcul o rată de profit de 20% și dorința de a câștiga 1000e/lună, putem concluziona că trebuie să ai cel puțin 10.000e disponibili ca buget de reclame pentru primele 60 zile.
Nu spun că e mult sau puțin, spun doar că perioada asta lungă de timp de recuperare a investiției îți poate pune ceva bețe în roate. Poți fi super performant și să faci 10x profit într-o zi dar dacă te poți folosi de acei bani abia după 60 zile e posibil să pierzi momentum-ul și să rămâi fără lichidități fix într-o perioadă propice cumpărăturilor online.
Scalabilitate
Rata de profit nu-și păstrează valoarea direct proporțional cu bugetul investit. O campanie profitabilă 20% cu buget de 100 lei/zi nu-ți garantează aceeași rată de profit și pentru un buget de 10 ori mai mare. Mulți cred că dacă au generat 10 conversii cu 100 lei vor genera 100 cu 1000 lei și tot așa. E un pic de mers pe sârmă când vine vorba de scalare dar nu e ceva atât de simplu precum schimbarea unei cifre în setările campaniei.
Raportare
La începuturile mele cu Google Ads modul în care verificam performanța acestui tip de promovare era să verific ochiometric printre comisioane în fiecare zi care au venit din Ads. Vedeam 1-2 comisioane mai măricele care acopereau bugetul zilnic și spuneam „a, sunt profitabil”. În zilele în care nu vedeam asta spuneam „lasă că acoperă profitul de ieri pierderea de azi”. După ce a trecut o perioadă mai mare de timp (ca să am destule date) mi-am propus să calculez cu adevărat profitabilitatea luând în calcul toate comisioanele înregistrate din Ads minus comisioanele anulate. Și așa am aflat că am pierdut bani în fiecare lună vreme de vreo 3 luni.
Revin din nou la acel vanity metric, numărul de comisioane înregistrate zilnic. E ușor să verifici zilnic rapoartele și să spui „ce tare, azi am câștigat 100e”, mult mai ușor decât să aștepți 60 zile să încasezi și abia apoi să faci calculele de profitabilitate.
Faci afiliere prin PPC? De ce astfel de capcane te-ai mai lovit?
Vei primi un email de fiecare dată când postez un articol nou.
Proiect lansat în noiembrie 2021. Este interzisă copierea conținutului fără menționarea sursei.
[…] urma articolului despre Capcanele CPC-ului în afiliere am fost abordat în privat (nu prea înțeleg de ce se feresc oamenii de discuțiile în mod […]
[…] Capcanele PPC-ului în marketing afiliat – Afiliatti.ro https://afiliatti.ro/capcanele-ppc-ului-in-marketing-afiliat/ […]
[…] Capcanele PPC-ului în marketing afiliat – Afiliatti.ro https://afiliatti.ro/capcanele-ppc-ului-in-marketing-afiliat/ […]