Este afiliatul „proprietatea” unei rețele de afiliere?
Ieșirea recentă a Elefant din 2Performant și intrarea în Profitshare m-a făcut să-mi pun o întrebare existențială.
Odată cu ieșirea Elefant din 2Performant, în termenii și condițiile programului de afiliere din noua rețea (Profitshare) am observat o regulă nemaiîntâlnită care mi-a atras atenția.
Mă îndoiesc că un advertiser de bună voie și-ar tăia singur creanga de sub picioare și ar refuza să lucreze cu cea mai mare parte dintre afiliații (mai toți colaborează cu ambele rețele). Nu știu ce a cauzat plecarea din 2P (mai mult decât ce s-a comunicat public) și nici n-am fost un afiliat prea implicat în a le genera vânzări așa că nu știu dacă plecarea s-a finalizat cu o țeapă pentru cineva.
Pentru mine din afară s-a văzut ca o simplă schimbare de furnizor de servicii.
Am tras concluzia că e o regulă impusă de o clauză din contractul dintre 2P și Elefant. Sunt probabil zeci de alte cazuri de advertiseri care au ieșit din 2P și s-au dus în Profitshare și regula asta n-a ieșit la iveală. Ba chiar în acest moment sunt advertiseri care au programe de afiliere în mai multe rețele în paralel.
De obicei contractele dintre 2 părți sunt private, dar în cultura transparenței promovată de 2P, acest contract este public și de fapt este un document general valabil atât pentru advertiseri cât și pentru afiliați. În acest document la secțiunea 8.3 putem citi obligațiile advertiser-ului.
Voila! Timp de 1 an, dacă Elefant vrea să colaboreze cu foști afiliați din 2P trebuie să plătească 1000e/per afiliat.
Trăiam cu impresia că a face marketing afiliat e sinonim cu libertate și flexibilitate. Să alegi cu cine să lucrezi, pe ce platformă vrei, în ce condiții vrei. În acest caz însă, în mod indirect suntem restricționați să ne alegem colaborările.
Pare că e o regulă făcută ca și protecție în fața concurenței plecând de la premisa „acesta este afiliatul nostru și nu te lăsăm să lucrezi cu el decât dacă ne plătești 1000e pentru că la noi ai avut prima dată șansa să lucrezi cu el”. Lupta cu concurența trebuie să aibă loc în piață pe baza plus-valorii serviciilor nu pe hățișuri contractuale.
Dacă s-a dorit a fi o regulă de protecție împotriva țepelor și formulată nefericit, las mai jos propunerea mea de rescriere:
..pe întreaga durată a prezentului contract și pentru o perioadă suplimentară de un an după încetarea colaborării sale cu 2Performant, Advertiserul – fie direct, fie indirect – nu va intra în orice raport contractual cu Afiliații care au participat la Programele de Afiliere derulate în Platformă și cărora la data intrării în noul raport contractual le datorează sume restante în cadrul Platformei. În cazul încălcării obligației menționate anterior, Advertiserul trebuie să plătească o penalitate contractuală minimă catre 2Performant, egală cu 1.000 €, pentru fiecare astfel de încălcare, fără a aduce atingere oricăror alte remedii disponibile 2Performant.
Tu te consideri „proprietatea” unei rețele de afiliere?
Vei primi un email de fiecare dată când postez un articol nou.
Proiect lansat în noiembrie 2021. Este interzisă copierea conținutului fără menționarea sursei.
Daca afiliatul genereaza venituri in ambele platforme ce drept are platforma asupra alegerii afiliatilor de a colabora sau nu cu un advertiser? Sau de ce limiteaza dreptul de a schimba platforma oricare dintre parti (afiliat/advertiser) – oricand doreste, mai ales in cazul afiliatilor/advertiserilor prezenti in mai multe platforme?
Eu daca as fi Elefant as fi challengeuit legal aceasta clauza. In unele situatii cred ca si merita sa platesti 1.000 eur per unii afiliati.
Adica Elefant a colaborat 10 ani cu niste afiliati, pentru ca nu mai e prezent intr-o platforma tot continutul generat special pentru ei de niste afiliati nu mai poate fi monetizat pentru ca un intermediar solicita daune? Pe bune?
E fortata comparatia, dar ideea in sine este ca si cum Vodafone mi-ar solicita daune daca ma mut pe Orange si vorbesc la telefon cu oameni cu care am vorbit anterior pe reteaua lor.
[…] blog dedicat afilierii cu resurse extraordinare pentru cei pasionati si mai pozitivi desi nici el nu iarta cand mingea i se ridica la fileu […]