Fiscalitatea veniturilor din marketing afiliat
Află cum sunt considerate din punct de vedere fiscal veniturile din marketing afiliat.
Din punct de vedere practic, orice persoană interesată de marketing afiliat se poate înscrie în câteva minute într-o rețea de afiliere și poate începe să câștige bani chiar din prima lună. Trebuie să știi că aceste rețele de afiliere care intermediază legătura afiliaților cu comercianții sunt obligați să solicite o metodă de colaborare care să le permită să poată plăti la rândul lor comisioanele afiliaților în mod legal. Pe scurt, organele fiscale vor avea o evidență cu toate plățile făcute afiliaților și nu te poți ascunde de plata taxelor.
Asta te pune pe tine din postura de afiliat să alegi cum vei colabora cu rețeaua.
Persoană fizică
- Rețeaua de afiliere îți va solicita CNP-ul pe baza căruia se vor face plățile (așa știe ANAF-ul de tine).
- Plățile se fac doar în contul bancar al beneficiarului cu CNP-ul declarat.
- Rețeaua de afiliere va opri impozit 10% din fiecare plată.
- Ești obligat să declari anual veniturile în Declarația unică pe care o depui la ANAF (această declarație unică este un formular PDF inteligent care pe măsură ce o completezi îți va spune/sau nu dacă mai ai de plătit alte impozite – de ex. dacă ai venituri de peste 25.000 RON/an ești obligat să plătești 2500 către Sănătate.). Tot aici ai opțiunea să cotizezi la fondul de pensie raportat la veniturile pe care le-ai avut.
Important
Veniturile încasate din marketing afiliat ca persoană fizică nu sunt luate în calcul de către bănci (în caz că vrei un credit) sau la calculul indemnizației de creștere a copilului.
Pe scurt, veniturile din marketing afiliat pe persoană fizică sunt considerate dpdv. fiscal Alte venituri, asociate cu o activitate care se desfășoară temporar / sezonier / o singură dată.
Persoană juridică
Aici intră orice entitate care are cod fiscal de la Reg. Comerțului (ex: SRL, SA, PFA, ÎI etc.)
- Rețeaua plătește doar în baza unei facturi emise
- Rețeaua NU mai oprește la sursă cei 10% impozit
La acest capitol nu ar fi prea multe de spus, dacă ai deja o firmă știi probabil care e procesul unei intrări de bani în firmă.
Concluzie personală
Nu-ți bate capul cu SRL/PFA dacă ești deja angajat undeva unde merge vechimea și ești bancabil. Declarația unică pe care trebuie să o depui o dată pe an este o formalitate mult mai simplă decât a administra o persoană juridică.
Vei primi un email de fiecare dată când postez un articol nou.
Proiect lansat în noiembrie 2021. Este interzisă copierea conținutului fără menționarea sursei.
[…] zona de fiscalitate a veniturilor din afiliere poți citi aici mai […]
Dar daca esti persoana fizica si nu colaborezi cu o retea de afiliere din Romania?
Mai exact nu ti se cere CNP si nici nu se retine 10% la sursa. Care este varianta optima dpdv fiscal? (PF sau SRL)
Intrebare pentru speta mea.
Daca deja inregistrez venituri din dividende de la un srl pentru care platesc catre sanatate… inregistrand si un venit de la o retea de afiliere din afara RO, pe persoana fizica ce depasesc 25,000ron/an… va trebui sa platesc separat sanatate pentru acest venit sau se cumuleaza cu venitul din dividende si apoi se plateste?
Daca venitul e extern si nu e legat de CNP, nu ai nicio obligatie (e acelasi lucru ca si cum ai primi bani de la un prieten). Daca vrei sa fii tu super corect, ii pui in declaratia unica si plateste benevol ce trebuie.
Se cumuleaza si apoi se verifica daca te incadrezi la plata CASS. Din 2023 or sa fie mai multe praguri de plata (raportat la venituri minime de 12 sau 24 salarii)
Va rog sa ma ajutati cu urmatoarea informatie pentru a sti daca am inteles corect. Din pacate nu regasesc informatii suficient de clare in acest moment. Daca am un SRL ( magazin online) si creez propriul program de afiliere, pot avea ambele tipuri de afiliati, fie persoane fizice fie juridice. Eu (srl) ca si sursa de afiliere platesc 10% din veniturile afiliatilor persoane fizice impozit catre stat, deci le opresc afiliatilor 10% din castig ( exemplu: afiliat persoana fizica: primeste 15% din fiecare conversie finalizata pe site-ul meu, castiga in total intr-o luna 500 lei. Din acesti 500 lei scad 10% in momentul platii si ii virez diferenta de 425 lei?) Multumesc!
Da, dacă lucrezi cu pers. fizice ești obligat să oprești cei 10% (și să-i plătești către stat în numele afiliatului, îți poate spune un contabil pe baza cărei declarații).
Multumesc !
Va rog să mă ajutați cu o informație , sunt persoană fizică m-am înscris pe o platformă de marketing afiliat din afara României, la semnarea contractului îmi cere să trec tipul de TVA am doua variante.1 Tara UE (întreprinderi mici) 2.Tara UE (plătitoare de TVA) la final îmi cere codul fiscal ,am opțiunea cu codul fiscal privat (CNP) ce opțiune ar trebui să trec . Mulțumesc!
Dacă ai spus deja că ești persoană fizică înseamnă că trebuie să pui CNP-ul.
Dar daca depunem declaratia pt venitul din 2022 pentru care deja s-a retinut si platit 10% impozit de catre retea, din cate stiu cand completezi acea declaratie iti calculeaza direct impozitul in acel formular. Asta nu inseamna ca vei plati inca o data cei 10% dupa ce vei depune declaratia? Esti sigur ca apare in acel formular faptul ca tu deja ai platit cei 10% sau acel impozit retinut la sursa apare doar in SPV in contul anaf? Si probabil se regleaza suma abia dupa depunerea declaratiei astfel incat sa apara ca nu mai ai de platit nimic la impozit. Aici nu ma refer la CASS. Vorbesc doar despre impozitul de 10% . Crezi ca in momentul in care completez acea declaratie inteligenta ea va detecta automat faptul ca mie deja mi au retinut cei 10% la sursa? Intreb asta pt ca pana acum am completat asemenea declaratie doar pt venitul din afara tarii si acolo nu mi se retinea nimic la sursa. Insa acum la ps sau 2perf se retin cei 10%. Ca n am chef sa platesc de 2 ori impozitul. Mersi
Există secțiuni separate în declarație pentru „calcul impozit pe venit” și „calcul CAS/CASS”. Bineînțeles că sumele din 2P/PS le vei pune doar la secțiunea de calcul CAS/CASS.
Daca am inteles corect din cincluzie , pot face marketing afiliat daca sunt angajat undeva sau trebuie sa imi deschid un srl sau pfa ?
Poti face si daca esti angajat doar ca daca ajungi la un anume nivel de venituri o sa trebuiasca sa completezi/depui o declaratie si sa platesti niste taxe.
Bună seara!
Daca doresc să colaborez cu site-uri din afara României și să fac vând prin afiliere internațional este necesar să deschid firmă sau sa fac ceva în țara unde vreau să vând? Sau să am firma în USA de exemplu dacă vreau sa am parteneriat cu un magazin de acolo?
MULȚUMESC!
Nu e nevoie sa faci SRL. Dupa ce incasezi banii va trebui sa platesti 10% impozit pe venit + CASS daca depasesti minim 6 salarii minime pe economie/an (prin declaratia unica).
Buna, referitor la ceea ce ati precizat: „Ești obligat să declari anual veniturile în Declarația unică pe care o depui la ANAF” – cum anume declaram aceste venituri? Ce reprezinta ele, daca incasam veniturile pe persoana fizica? Venituri din activitati independente nu pot fi, intrucat se cere cod CAEN si alte detalii…iar din restul listei se potrivesc doar pct. 2 Drepturi de proprietate intelectuala sau pct. 10 Alte surse. Ce alegem? In plus, nu exista nici o modalitate de a specifica ca impozitul e deja retinut la sursa. In declaratie se calculeaza automat impozitul de platit…Cum facem sa evitam dubla impozitare? Multumesc.
Sunt „venituri din alte surse”.
Declaratia unica are 2 sectiuni: declarare venituri pentru calculul impozitului pe venit si declarare venituri pentru calcul CAS/CASS. Veniturile deja impozitate cu retinere la sursa (cum sunt si cele din afiliere din RO) pur si simplu vor fi ignorate la sectiunea de „calcul impozit pe venit” si vor fi puse doar la sectiunea de CAS/CASS.
Veniturile din affiliere plătite în cont Iban din România de o platforma din Luxemburg dacă depășesc pragul de 300000 lei/an și sunt declarate prin declarația duc la obligativitatea înregistrării în scopuri de TVA?
Da, chiar a fost in presa un caz recent cu o tipa din Timisoara cu venituri din videochat pe aceeasi speta.
Buna ziua,
Aceeasi intrebare pentru marketing afiliat cu SUA, ei cer EIN pentru a taxa pe cei din US. Dar daca vreau sa lucrez cu firme de acolo, ce id am nevoie? Platesc taxe la ei sau la noi?
Am deja contract de angajat in romania unde platesc taxe.
Ai rezidenta fiscala in Romania deci de oriunde ai face venituri, ele sunt impozitate in Romania. Compania din US e posibil sa te puna sa le completezi un document de tip W8-BEN pentru a nu fi obligati sa opreasca ei ceva impozit la sursa.
Multumesc frumos de raspuns de raspuns!
Salut, realizez bani pe CPAGrip.com site american, câștig bani prin comisioane , promovez diverse oferte și aduc trafic, întrebarea mea este, trebuie să-mi fac PFA sau SRL deoarece câștig regulat
Eu nu stiu sa existe vreo definitie in lege a ce inseamna „regulat”. Daca depui decl. unica si platesti ce trebuie, as zice ca nu e o problema.
Buna ziua,
Sunt angajat la o multinationala. Firma se ocupa in totalitate cu plata impozitului pe salariu.
In paralel am semnat si un contract de afiliere cu o alta firma.
Din pacate nu pot sa anticipez ce venituri anuale voi avea din afiliere.
Va rog sa-mi spuneti daca, indiferent de suma de bani obtinuta din afiliere, este suficienta acea declaratie catre ANAF.
Exista varianta sa completezi declaratia cu veniturile deja incasate in anul anterior (fara a fi obligat sa le si estimezi pe cele viitoare). Declaratie + platit impozit venit/cass.
Salut,
daca sunt din RO, fac affiliate marketing pe SUA (platesc reclama google ca sa promovez linkul de affiliat) si primesc de exemplu suma de 500.000 lei+ anual in contul meu bancar Romanesc ca persoana fizica. Dintre care doar 150.000 sunt profit curat, restul 350.000 se baga in reclama google…
Ce fac atunci? cum platesc?
Multumesc
Salut. Platesti impozite raportat la cei 500.000 lei incasati. Pentru a plati impozit doar pe profit trebuie sa fii inregistrat ca entitate care desfasoara activitati economice la Registrul Comertului (PFA, II, IF, SRL etc..).
Nu îmi dau seama dacă prin persoana fizică articolul se referă la PFA sau nu. Este obligatoriu să ai PFA sau SRL pentru a deveni afiliat? Iar dacă nu, care sunt avantajele/dezavantajele între persoană fizică și PFA? Mulțumesc!
Articolul are ca țintă persoanele fizice.
Cei cu PFA cel mai probabil sunt la curent cu obligațiile pe care le au.
Salut 🙂
Daca fac affiliate marketing si am facut 50k$ profit intr-un an… (2024 de exemplu).
Cat trebuie sa platesc la stat?
Am intrebat chatgpt, si el a spus 10% impozit pe venit, 10% sanatate si 25% pensie.
Este adevarat ca trebuie sa platesc 45% ca impozit?
Pentru ca in articol am vazut ca scrie 10% + 2500 lei la sanatate. Este inca actuala informatia din articol? adica 10%+2500 Lei in loc 45%.
Multumesc frumos
Salut,
Presupun ca sunt venituri din afara (unde nu s-a oprit la sursa cei 10%).
Impozit venit: 10% – 25000 lei
Impozit CASS (sanatate): 10% aplicat la pragul de 24 salarii minime de 3.300 lei deci – 7920 lei
Cei 25% la pensie sunt optionali.
Salut Ciprian, multumesc foarte mult pentru raspuns!
Dar sunt obligat sa-mi fac PFA/SRL ?
Pot declara de la an la an ca persoana fizica veniturile fara frica?
Pentru ca un contabil imi spune ca sunt obligat altfel ANAF imi confisca toti banii…
Nu exista „confiscarea tuturor banilor”. Exista o „amenda” de 70% din valoare daca nu-i declari si nu platesti impozit deloc. In lege e ceva specificat de „venituri cu caracter de continuitate” dar mi-e neclar si mie cum se dovedeste asta pt ca nu e ceva foarte clar de genul „e continuu daca incasezi X luni continuu”. https://contapp.ro/blog/venituri-ocazionale-si-venituri-cu-caracter-de-continuitate/