6 greșeli tehnice pe care le fac advertiserii în marketing afiliat

Câteva sfaturi tehnice pentru advertiserii care nu vor să fie ocoliți de super afiliați.

De Ciprian Drăgoi Îmbin programarea web cu marketing-ul afiliat de peste 7 ani cu scopul de a-mi dezvolta creativitatea și de a avea venituri pasive.

Ca magazin online, dacă vrei să te înscrii într-o rețea de afiliere, o poți face foarte ușor și rapid. Singura implementare tehnică necesară este un cod html în „Thank you page„, cod pe care cel mai probabil îl poți implementa cu ajutorul unui modul al platformei de eCommerce din câteva click-uri.

Asta e partea tehnică minim-minimorum necesară pentru a putea activa în orice rețea de afiliere. Însă pe lângă asta, trebuie să ai în vedere și perspectiva afiliatului, cât de ușoară îi faci viața pentru a te promova în detrimentul unui magazin concurent.

Mulți advertiseri nefiind la curent cu modalitățile de lucru ale afiliaților avansați, vor avea probleme în a-i atrage pe cei mai performanți, cei care dețin proiecte de afiliere cu audiență mare și care sunt gândite să funcționeze la scală.

Afilierea e un business al cifrelor mari și super afiliații lucrează cu cifre mari (vizitatori, click-uri, produse promovate etc). La aceste cifre mari se ajunge de cele mai multe ori datorită unui ecosistem tehnic pe care super afiliatul și l-a creat și care îi permite să jongleze ușor cu ofertele advertiserilor încât să-și maximizeze profitul.

Uite câteva sfaturi ca să nu încurci astfel de super afiliați.

Bookmarklet blocat

Bookmarklet-ul este un bookmark de browser mai inteligent care de exemplu ajută afiliații să genereze rapid link-uri de afiliere. Magazinele au controlul tehnic în a decide dacă vor ca bookmarklet-urile să fie folosite la ei pe site (prin intermediul Content Security Policy) și are legătura cu nivelul de securitate pe care vor să-l atingă. Un site care nu blochează bookmarklet-urile nu este mai puțin sigur decât unul care o face. M-aș hazarda să spun că 99% din site-urile din lume nu sunt așa stricte cu acest aspect. Exemple negative de la noi: flanco.ro și decathlon.ro

Blocat click dreapta / selecție text

O metodă oarecum penibilă în anul 2021 e să blochezi click-ul dreapta pe ideea ca cineva să nu-ți fure conținutul de pe site. Prin natura funcționării browser-ului, tot ce vede utilizatorul în browser este deja descărcat la el în calculator. Tot ce faci e să faci viața grea unui afiliat care are nevoie rapidă să copieze o specificație tehnică pe care să o pună într-un articol ca să-ți promoveze produsul.

Promovare comandă prin telefon

E normal ca undeva prin site să fie un număr de telefon de contact, ajută la încrederea vizitatorului. Nu e normal însă să existe un text mare „Sună-ne” fix lângă butonul de „Adaugă în coș”. Afiliatul știe că pierde comisionul dacă se realizează comanda la telefon și nu are niciun motiv să trimită vizitatori gratuit. Există metode tehnice încât să poți ascunde anumite elemente din site pentru traficul venit din afiliere.

Management-ul erorilor 404

Când afiliatul lucrează cu sute de mii de produse nu-și permite să verifice sănătatea fiecărui link pe care-l promovează. Ne asumăm un procent de click-uri care ajung în pagini defecte sau fără stoc însă e rolul advertiserului să maximizeze șansa ca vizitatorul pe care-l trimitem să cumpere. Asta înseamnă ca dacă produsul nu mai e în stoc sau a dispărut din ofertă, vizitatorului trebuie să-i afișezi produse disponibile din aceeași gamă sau să fie redirectat la categoria părinte nicidecum un mesaj sec de genul „Acest produs nu mai face parte din ofertă. La revedere”.

Poze care nu pot fi copiate

În momentul în care ajung pe pagina de produs, trebuie să pot copia rapid poza produsului (la o mărime decentă) cu un simplu „Click dreapta -> Salvează imagine”. Am dat de-a lungul timpului peste sute de metode de implementare, unele foarte greoi de salvat chiar și pentru un programator. Cea mai interesantă am găsit-o însă la tshirt-factory.ro unde singura soluție a fost de printscreen pentru că poza afișata de fapt nu exista și era formată din 2 poze independente suprapuse (fiind vorba de haine cu imprimeuri).

Feed-uri cu categorii defecte

Proiectele mari de afiliere (exemplu propriu lovestyle.ro) folosesc feed-uri de produse. Asta înseamnă că ne folosim de categoriile produselor trimise de advertiser pentru a face asocieri cu propriul mod de ierarhizare. Asta înseamnă că dacă primim de la un advertiser mii de produse și toate puse în categoria „Femei” sau „Bărbați”, acest feed nu ne este prea util. Trebuie ca în feed, câmpul de categorie să conțină o structură ierarhică foarte bine definită precum: „Femei – Cămăși – Cămăși cu mânecă lungă”. Interesant e că navigând direct pe site-ul advertiser-ului putem vedea că această structură există doar că implementarea feed-ului este defectuoasă.

Tot la capitolul ăsta aș menționa advertiserii care se folosesc de categorii pentru a organiza produsele în site și ne trezim cu sute de categorii de asociat care au în denumire „Bestseller” sau „Lichidare stoc”.

Final

Ești un super afiliat care s-a lovit de alte probleme care îți pun probleme la scală? Lasă-le în comentarii și poate scăpăm de ele.

Abonează-te la noutăți!

Vei primi un email de fiecare dată când postez un articol nou.

Categorii
Advertiseri
0 comentarii

Lasă un răspuns

Proiect lansat în noiembrie 2021. Este interzisă copierea conținutului fără menționarea sursei.