Hai la SERPConf Viena pe 30 octombrie (-15% reducere)

Cât am câștigat din afiliere în 2022?

Cum a arătat anul 2022 pentru proiectele mele de marketing afiliat.

De Ciprian Drăgoi Îmbin programarea web cu marketing-ul afiliat de peste 7 ani cu scopul de a-mi dezvolta creativitatea și de a avea venituri pasive.

Ce moment mai bun să-ți faci retrospectiva anului trecut dacă nu prima săptămână din noul an? Atunci când ești focusat pe munca de zi cu zi e ușor să pierzi din vedere imaginea de ansamblu și evoluția pe termen lung. Deși fac și niște analize lunare, trendul pe care mi-l arată cifrele anuale e cel care mă motivează să fac (sau nu) mai multe în acest domeniu.

Context

Pentru a putea înțelege mai bine valoarea cifrelor de mai jos e bine să ofer și puțin context personal.

Dacă în 2021 spuneam că abia se mărise familia cu un nou membru și asta a însemnat mai puțin timp pentru muncă, ei bine, în 2022 acel nou membru a început să meargă, să vorbească și să ne absoarbă și mai multă energie. Deși n-am contorizat orele muncite, simt că am muncit mai puțin decât în oricare alți ani (indirect pot observa asta și în nr. de articole publicate pe un site [88 în 2022 vs 291 în 2021] și în faptul că pe același site în 8 luni din 12 nu am publicat niciun articol nou).

Neșansa (pentru afiliere) a făcut ca anul trecut să fie unul foarte plin și la job-ul de contractor. Am dezvoltat 3 soft-uri în industrii diferite, soft-uri pe care companiile își desfășoară activitatea as daily basis, aici s-a dus cea mai mare parte a timpului pe care l-am avut la dispoziție pentru muncă.

Ce-am făcut la site-urile vechi în general s-a rezumat la mici îmbunătățiri de aspect, actualizări de conținut și refactoring de cod (am trecut la PHP 8.x și mySQL 8).

Am găsit timp să fac și 2 noi site-uri despre care am mai vorbit de-a lungul anului pe aici (cafetheo.ro și blackfridayro.live).

Tot la aspectul chestii noi am pregătit terenul pentru 2023 pentru a intra pe zona de Google CSS (am deja 2 săptămâni de când am prima campanie live, neprofitabilă încă 🙂), probabil voi reveni cu un articol în acest an despre toată experiența mea de început.

Good idea

Pe lângă cele 2 site-uri menționate mai sus mai dețin încă 5 site-uri (fashion&beauty, home&deco, cadouri, general) iar dacă ești curios care sunt acestea, le poți descoperi aici.

Trafic

În 2022 pe toate cele 7 site-uri am avut un total de 2.102.256 sesiuni împărțite pe luni conform graficului de mai jos.

Conversii

Număr total de click-uri trimise: 1.581.394 (cifra luată din rapoartele rețelelor de afiliere)

În total pe toate site-urile și toate rețelele de afiliere am avut un număr de 22.191 conversii aprobate, împărțite pe luni conform graficului de mai jos.

Conversiile anulate nici nu m-am chinuit să le mai centralizez, fiind un criteriu asupra căruia nu am control ca afiliat. Mă bazez că interesul oricărui advertiser e să fructifice orice vânzare indiferent de motivul returului.

Venituri

Total venituri (comisioane încasate/aprobate) : 53.536 EUR, conform graficului de mai jos. De data asta am încasat cea mai mare parte din venituri pe firmă iar taxele pe pers. fizică le estimez la 2000e.

Cheltuieli

  • Domenii web: 70
  • Hosting: 200
  • Creare conținut: 1.800
  • Google Ads: 2.880
  • Total: 4.950 EUR

Recapitulare 2022

  • Vizitatori: 2.102.256
  • Clickuri: 1.581.394
  • Conversii: 22.191
  • Profit: ~46.550 EUR

Comparație cu anul trecut

20212022Dif.
Vizitatori2.068.2562.102.256+1.64%
Clickuri1.658.8361.581.394-4.66%
Conversii24.26822.191-8.5%
Venituri (eur)51.00051.500+0.98%
Cheltuieli (eur)6.6504.950-25%
Profit (eur)~44.000~46.550+6%

Concluzie

Având în vedere nivelul de implicare mai scăzut pot să spun că mă simt norocos c-am reușit să păstrez cifre similare cu cele de anul trecut. Și mai norocos mă simt știind că am putut face asta nefiind nevoie să aleg între a munci și a petrece timp cu copilul. Bani se mai pot face dar nu te mai poți bucura împreună cu copilul de primele sale experiențe de viață.

Abonează-te la noutăți!

Vei primi un email de fiecare dată când postez un articol nou.

Categorii
Analize
7 comentarii
  • Ciprian Drăgoi
    gabitzu200Gabriel6 ianuarie 2023 20:14Răspunde

    Felicitari!

  • Ciprian Drăgoi
    Catalin6 ianuarie 2023 22:36Răspunde

    Pai ai crescut! Chiar dacă puțin.Ne bucurăm sa avem așa persoana care împărtășeste datele.Numai bine și succes in continuare!

  • Ciprian Drăgoi
    George7 ianuarie 2023 0:34Răspunde

    Felicitari! Bune cifrele obtinute.

  • Ciprian Drăgoi
    Ciprian9 ianuarie 2023 13:42Răspunde

    Felicitari, foarte bune cifrele. Ma inspiri, am inceput un proiect in acelasi timp cu al tau de cafea si mult timp te-am urmarit sa mai aflu ceva nou.

  • Ciprian Drăgoi
    Vio14 ianuarie 2023 21:06Răspunde

    Felicitari! Sunt la inceput de drum in acest domeniu si ma bucur ca gasesc persoane de la care sa ma inspir.

  • Ghid complet despre marketing afiliat pentru începători - Story Hub13 mai 2023 15:52Răspunde

    […] vrei să vezi exemple concrete de câștiguri din afiliere, poți citi acest articol al lui Ciprian Drăgoi. Sau poți citi blogul meu personal, unde postez lunar despre venitul meu […]
    […] Cât am câștigat din afiliere în 2022? – Afiliatti.ro https://afiliatti.ro/cat-am-castigat-din-afiliere-in-2022/ […]

  • Știrile de top de joi #1 - Lumea SEO PPC1 iunie 2023 16:40Răspunde

    […] Cât am câștigat din afiliere în 2022? – Afiliatti.ro https://afiliatti.ro/cat-am-castigat-din-afiliere-in-2022/ […]

Lasă un răspuns

Proiect lansat în noiembrie 2021. Este interzisă copierea conținutului fără menționarea sursei.