Ce unelte de SEO folosesc la un site de marketing afiliat?
Vei fi surprins de ce tool-uri de SEO folosesc pentru site-urile mele de afiliere.
Cred că acest articol va fi o surpriză pentru mulți având în vedere că reușesc să aduc din motoarele de căutare mai mult de 100.000 vizitatori lunar (adunați pe toate site-urile).
Deși SEO în sine poate fi privit ca un job independent, eu tot timpul l-am văzut ca parte integrată în dezvoltarea web. Până la urmă mult din ce înseamnă SEO are legătura cu site-ul în sine. Cod, viteză de încărcare, felul în care e structurată informația, chestii de care oricum se ocupă programatorul. N-am nevoie de un tool care să verifice dacă am alt-uri la imagini atâta timp cât by default acest aspect e pe lista mea de task-uri când fac un site.
Unealta principală este chiar site-ul Google. Căutând pur și simplu termenul de care sunt interesat și analizând prima pagină, pot trage rapid o concluzie asupra ce consideră Google un conținut relevant. Tot ce trebuie să fac e să reproduc strategiile folosite de site-urile din primele rezultate și să vin cu ceva în plus. Acest ceva poate fi ceva tehnic pe care ceilalți n-au resurse să-l implementeze (sau nu sunt la curent cu recomandările Google) sau ceva ce cred eu că ar aduce plus valoare vizitatorilor (mă pun în locul căutătorului și mă gândesc ce mi-ar plăcea să găsesc).
Pentru cine are ochiul format, Google în sine este o unealtă SEO. De exemplu autocomplete-ul, căutările similare, oamenii au mai întrebat și alte funcționalități ale motorului de căutare, toate acestea sunt semnale utile celor care vor să genereze conținut relevant.
Google Search Console (GSC)
Adică platforma pe care chiar Google o pune la dispoziție proprietarilor de site-uri pentru a-și monitoriza rezultatele în SERP. Această platformă a apărut tocmai pentru ca Google să poată comunica cu proprietarul site-ului și a-i spune ce nu face bine la site-ul lui.
Cu GSC urmăresc poziția anumitor pagini în rezultatele Google, văd ce termeni de căutare folosesc oamenii care ajung pe site-urile mele și mă asigur că nu am erori din punct de vedere a ce consideră Google că-s erori.
Da, doar acestea 2 sunt tool-urile folosite de mine. Știu de existența aplicațiilor specializate pentru industria de SEO, mi-am făcut cont de trial pe majoritatea doar că nu le-am găsit utilitatea. Îmi pare că sunt focusate mai mult pe „află ce face concurența” decât pe „află ce poți face tu mai bine”. O gândire puțin limitativă din punctul meu de vedere. Target-ul lor cred că sunt mai degrabă agențiile care trebuie să raporteze periodic pe ce poziții sunt clienții și să se compare ca evoluție cu concurența (trebuie să-și justifice și ei cumva facturile).
Tu ce unelte SEO folosești și pentru ce?
Vei primi un email de fiecare dată când postez un articol nou.
Proiect lansat în noiembrie 2021. Este interzisă copierea conținutului fără menționarea sursei.
Eu mai folosesc Keyword Planner de la Google Ads, extensia Keywords Everywhere si Google Trends. GSC e o super resursa. Chiar acum incerc sa vad cum pot creste pe unele cuvinte de pe pozitiile 10-15 in top 10.
Keyword Planner si Google Trends te ajuta sa-ti extinzi orizonturile. Ceea ce folosesti tu reprezinta modul prin care iti monitorizezi site-ul, dar cum te extinzi la nivelul trendurilor sau spre alte combinatii de cuvinte cheie si idei? Cum vezi modul in care poti creste pozitionarea unor pagini prin GSC?
Google pentru alte combinații de cuvinte cheie și idei. Strict pentru creștere cred că CTR-ul din GSC e un indicator bun + descoperirea de noi cuvinte folosite de oameni pentru a ajunge pe site și optimizarea conținutului în funcție de ele.
Pentru dezvoltarea de backlinks, nimic?
Nimic, nu cumpăr link-uri iar cele organice care mai apar sunt binevenite dar nu ma interesează nepărat de unde sunt.