Cel mai important skill în marketing afiliat

Am descoperit cea mai importantă abilitate de care ai nevoie pentru succes în marketing afiliat.

De Ciprian Drăgoi Îmbin programarea web cu marketing-ul afiliat de peste 7 ani cu scopul de a-mi dezvolta creativitatea și de a avea venituri pasive.
abstract accuracy accurate aim

De ceva vreme analizez și încerc să aflu care e numitorul comun al acelor persoane care fac succes în marketing afiliat. Și nu mă refer la calități ce țin de personalitate (ex: determinare, focus, consistență, răbdare) ci de acele tipuri de abilități care pot fi învățate și care au aplicabilitate în orice mod ai alege să faci afiliere.

Premise:

  • Un site cu mai puțini vizitatori poate fi mai profitabil.
  • Un site cu un design mai urât poate fi mai profitabil.
  • O campanie PPC cu un nr. mai mic de click-uri poate fi mai profitabilă.

Pentru fiecare mod de promovare există un set de abilități tehnice de care ai nevoie: cum să faci o campanie PPC, cum să faci un site, cum să faci SEO etc. Scopul acestor abilități tehnice este să te ajute ca mesajul tău să ajungă în fața oamenilor. Doar să ajungă.

Dacă toată lumea reușește să ajungă la oameni dar doar o parte reușește să-i convingă să cumpere, ce face diferența?

Afiliații sunt persoane care se luptă să vândă același produs, aceluiași vizitator pornind toți de la aceleași informații (numele produsului, descrierea, prețul, imaginea). Cine reușește să convingă, acela câștigă comisionul.

Care e skill-ul care îmbunătățește rata de convingere? Copywriting-ul

Copywriting

Mulți cred că copywriting = scris articole. Dar e ceva mai mult decât atât, e un stil de scris cu scop de convingere, știind foarte bine cui te adresezi (adică e necesar un research complex). Nu e de ajuns să descrii caracteristicile unui produs ci să le pui în context cu nevoile utilizatorului (care pot fi diferite în funcție de persoană, deși amândoi sunt interesați de același produs).

Dacă partea de atragere a traficului sau de creare a site-ului pot fi rezolvate cu bani, partea de copywriting nu prea. Nu spun că tu ca afiliat trebuie să scrii tot conținutul necesar dar în caz de externalizare trebuie să fii capabil să faci un brief cât mai bun pentru colaboratori. Și poți face asta doar dacă tu ești un bun copywriter.

Dacă încă îți e neclar ce presupune mai exact acest termen, îți recomand acest ghid foarte complex.

Consideri un alt skill mai important? Schimbă-mi părerea în comentarii.

Abonează-te la noutăți!

Vei primi un email de fiecare dată când postez un articol nou.

Categorii
Academie
1 comentariu
  • Ciprian Drăgoi
    Alexandru Harabagiu31 ianuarie 2022 19:56Răspunde

    Cred ca copywriting este un domeniu din care trebuie sa stii mai multe pentru ca te ajuta si in comunicarea cu clientii/partenerii. Banuiesc ca in partea asta de affiliate content este nevoie si de story telling. Recomand tuturor Neil Gaiman – The art of story telling -> https://www.masterclass.com/classes/neil-gaiman-teaches-the-art-of-storytelling

Lasă un răspuns

Proiect lansat în noiembrie 2021. Este interzisă copierea conținutului fără menționarea sursei.