Alegerea numelui de domeniu pentru un site de afiliere

Informații care te pot ajuta să alegi mai ușor numele de domeniu pentru un site de afiliere.

De Ciprian Drăgoi Îmbin programarea web cu marketing-ul afiliat de peste 7 ani cu scopul de a-mi dezvolta creativitatea și de a avea venituri pasive.
close up shot of keys on a red surface

Nu știu alții cum sunt dar eu nu mă pot apuca de un nou website dacă nu știu ce domeniu va avea și cum va arăta logo-ul. Îmi pare că aceste 2 aspecte dau tonul site-ului și că restul doar se construiește în jurul lor (tip de limbaj, template/culori folosite etc).

Domeniul pentru SEO

Încă de când am început să învăț despre SEO mi-am dat seama că domeniul are o importanță mică spre foarte mică în poziționarea site-ului. Erau foarte puține cazuri în care un domeniul exact match de tipul frigidere.ro era în fața larece.ro (exemple ipotetice) și asta doar datorită domeniului. Pe de-a întregul, site-urile de tip frigidere.ro chiar erau mai bine optimizate (on-page și off-page) și era doar o conjuctură fericită poziționarea mai bună în motoarele de căutare.

Din punct de vedere business (indiferent că e site de afiliere sau magazin online), un domeniu exact match îți limitează dezvoltarea. Ar avea cineva încredere să cumpere mașini de tuns iarba de pe frigidere.ro?

Dacă te uiți pe site-urile de vânzări de domenii încă sunt oameni care cer mulți bani (milioane de $ pe .com) pe domenii de tipul exact match. Un astfel de domeniu nu-ți garantează nici trafic gratuit, nici un plus dpdv. SEO încât să merite efortul financiar. Îți garantează doar un nume ușor de reținut doar dacă investești în creșterea domeniului ca brand.

Domeniu pentru brand

Deși în teorie poți face un brand din orice domeniu (dacă ai destui bani), uitându-te în jur vei observa că majoritatea domeniilor tip brand au câteva lucruri în comun: sunt ușor de pronunțat, sunt destul de scurte, nu lasă loc de interpretări (era cu doi de ii sau cu unul singur?) și de cele mai multe ori doar auzind cuvântul, mintea se duce la o anumită gamă de produse sau la un anume nivel de calitate.

Într-un business de tip online, brand-ul e mai valoros decât codul/conținutul site-ului. Orice site poate fi clonat peste noapte ca funcționalitate/conținut însă nu poți spune același lucru și despre brand. Nu poți peste noapte să bagi în mințile a mii/milioane de oameni numele brandului tău.

Iar brand-ul chiar asta înseamnă, să exiști în mințile oamenilor. Acest lucru îți aduce reclamă gratuită și un venit recurent fără a investi în reclame tot timpul (asta bineînțeles dacă ești în emisfera de brand iubit).

Concluzie personală

Pentru site-uri de afiliere prefer tot timpul domeniile de tip brand din mai multe motive:

  • e mai profesionist
  • lasă loc de extindere a gamei de produse
  • posibilitatea de a avea reclamă gratuită / vizitatori recurenți
  • poți vinde site-ul mai scump (dacă reușești să-l faci cunoscut ca brand)
Abonează-te la noutăți!

Vei primi un email de fiecare dată când postez un articol nou.

Categorii
Academie SEO
1 comentariu
  • Idee site de afiliere: jucării - Afiliatti.ro12 aprilie 2022 18:21Răspunde

    […] Personal, dacă ar fi să fac acest site, jucăriile ar fi doar primul pas și aș lăsa ușa deschisă și pentru alte game de produse specifice copiilor. Asta înseamnă în primul rând că n-aș alege un domeniu care să conțină cuvântul jucării. De fapt aș respecta regulile de aici. […]

Lasă un răspuns

Proiect lansat în noiembrie 2021. Este interzisă copierea conținutului fără menționarea sursei.